„Volumul pune sub lentil? rolul umorului în recitirea celor mai vesti?i prozatori arabi din primele secole ale islamului. De la fina ironie la fars?, de la surâsul datorat bucuriei intelectuale la râsul sarcastic, primejdie de «asprire» a inimii, de la implica?iile etice la juc?u?a parodiere a unor discursuri solemne, diferitele abord?ri ale umorului de care dau dovad? anticonven?ionalul al-???i? sau virtuozii prozei rimate ?i ritmate al-Hama??n? ?i al-?ar?r? v?desc elocven??, preocupare pentru stil, pentru echilibru: «Lumea nu zice nimic r?u despre râs, despre ?ag?, decât dac? se întrece m?sura; dar, dac? ?aga aduce voio?ia pentru care a fost n?scocit? ?i, prin urmare, folos, atunci poate fi socotit? un lucru aduc?tor de prestigiu ?i foarte serios» (al-???i?). Râdem de zgârci?i ?i risipitori, de fal?ii t?m?duitori ?i n?scocitori, de mânc?i ?i palavragii, de l?ud?ro?i ?i de mincino?i, de personajele cli?eizate în maq?m?t (poe?i, oratori, ghicitori, speciali?ti în probleme de gramatic? ?i de fiqh, ho?i, cer?etori, beduini caravanieri, dezm??a?i, negustori ambulan?i, hangii, dreg?tori, cadii, pie?ari), dar admir?m des?vâr?irea stilistic?, gluma rafinat?, ironia cultivat? a acestor trei mae?tri care au r?mas neîntrecu?i în literatura arab?.” (Gre?e Tartler)
View Less